Reflectii moderne nascute in crepusculul antichitatii
Hedonismul, atat de drag libertinilor, nu este o filosofie moderna ci are stramosi in gandirea antica. Aristippus din Cyrene (435-356 i.Hr), fost discipol al lui Socrate, infiinteaza secta Cirenaica. Iata, pe scurt doctrinele acestei secte, care-si vor arata efectele, sporadic, pana in zilele noastre:
-
tot ceea ce se cunoaste este sentimentul care se trezeste in fiecare
-
in etica, cel mai placut sentiment este garantia binelui
-
reactiile emotionale sunt considerate ca fiind placute, dure si deplorabile
-
rezultatul emotiei placute este bucuria, emotiei dure ii corespunde intristarea, iar emotia deplorabila nu produce nimic
-
sentimentul fiintei sanatoase este bucuria, insa din cauza pervertirii si a coruperii, exista unele fiinte care opteaza voluntar pentru suferinta
-
placerile fizice depasesc in valoare bucuriile intelectuale sau spirituale
-
exista un singur timp pentru devenire: acum, si un singur loc pentru actiune: aici
-
cauza tuturor bolilor este mahnirea
-
natura ii permite omului sa faca tot ceea ce doreste, el fiind limitat doar de propriile legi, obiceiuri sau traditii
-
cea mai mare calitate a unui filosof (ganditor) este indulgenta
Socrate, nemultumit de ratacirile voluptoase ale lui Aristippus din Cyrene a incercat, in zadar sa-l aduca pe „calea dreapta, etica si morala„. Strabunicul hedonismului a reusit sa traiasca in perfecta armonie cu propriul sau sitem filosofic, in care pincipalul obiectiv era gasirea si pastrarea bucuriei. In momentul in care au inceput sa se cristalizeze sisteme religioase, dar mai ales cand unele teze filosofice care opuneau perfectiunii spiritului, „spurcaciunea” carnii, predicatele acestui Aristippus au devenit verbele pacatului. Religiile monoteiste, ulterioare au condamnat alunecarea omului in patimile trupului, invocand pentru mantuire, calea ascetica.
-va urma-