0
Publicat in februarie 5, 2010 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Siddharta si…dragostea


Motto: „Viata nu este o serie de evenimente, ci o serie de revelatii despre adevar”
Dupa asimilarea lectiei ca lumea este, de fapt oglinda in care ne privim si ca natura nu este un domeniu exterior perosanei, ci interior fiintei, Siddharta porneste, fara tinta in cautarea trairii fiecarei clipe cu intensitate si adevar. Invatase de la Gautama, ca trecutul moare in fiecare secunda, ca sa lase loc prezentului, care se exprima prin clipa. Eternitatea nu poate fi perceputa, decat in clipa. Aici si acum! Regretele sunt tardive, trecutul nu merita sa fie retrait. Fiecare secunda declanseaza noi si teribile energii care vor modela viitorul. Meditand la raportul cauza-efect, Siddharta intra intr-un oras pestrit si colorat, unde intalneste o femeie superba cu o „gura ca o smochina, abia iesita din floare„. Fiul brahmanului, infasurat in panze, prafuit, slab si palid din cauza ascezei, cu ochii aprinsi de incandescenta trairilor interioare ramane pironit locului. Incet, dar infailibil, fiorul dragostei ii reveleaza lui Siddharta taina universala a atractiei polilor opusi. Dragostea este pentru om ca legea atractiei gravitationale pentru mar! Neatent la detalii, el nu observa, ca femeia era insotita de multi slujitori, ca poarta haine foarte scumpe si ca face parte dintr-o casta foarte influenta. Cutezator, Siddharta ii propune femeii un schimb: ea sa-l invete iubirea, iar el o poate initia in „arta de a gandi, de a posti, de a astepta si de a scrie versuri„. Fermecatoarea aparitie, pe nume Kamala il avertizeaza ca va trebui sa se spele, sa se imbrace frumos, sa isi procure o suma consistenta de bani, daca spera sa se infiripe ceva intre ei. Dragostea il va purta pe tanarul cautator de sensuri intr-o lume total diferita de ceea ce experimentase el, pana acum. Va incepe sa lucreze pentru un negustor; datorita cunostintelor si a intelepciunii sale premature, Siddharta va ajunge un om prosper, respectat si foarte pragmatic. Fara sa-si dea seama, detasarea si intepeciunea dobandite printre pelerini si shamani incep sa se destrame ca un fum alb in bataia vantului. Farmecele si viciile lumii materialiste il impresoara si incep sa-l domnine. Va ajunge un epicurian, sedus de jocurile de noroc, bauturile fine, se va inaspri, plin de trufie si sete de putere va incepe sa rataceasca in imperiul iluziei si al intunericului. Dupa o noapte de orgii, realizeaza ca s-a transformat intr-un viu-mort, ca a ajuns mai rau decat toti ceilalti pe care-i compatimea cand ducea viata de ascet.
-va urma-