19
Publicat in septembrie 15, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Biserica Crestina si primele lupte pentru Adevar


In primele doua secole dupa Hristos gandirea crestina era impartita intre cei care invocau traditia apostolica a lui Ioan si Iacov, apostolii lui Iisus si a Bisericii Romane, care-si justifica existenta pe temelia celoi doi P: Petru si Pavel. Primii credeau ca Hristos, al doilea Logos Divin, este esenta fiecarui om, indiferent de etnia, sexul, sau religia sa, pe cand episcopii de Vatican se concentrau sa afirme ca singura religie autentica este catolicismul, iar ca toti cei aflati in afara, sunt sortiti damnarii eterne. Din pacate, dupa conciliul de la Niceea, si ortodocsii au mostenit aceasta falsa, si atat de nedreapta cutuma. Valentin si Origenes, cei mai valorosi teologi ai epocii (aprox.140-254) propovaduiau cu foarte mult aplomb si succes, dogmele gnostice, care in esenta vorbeau despre Regatul Pierdut al Cerului si despre mantuirea prin cunoastere si iubire. Valentin a ajuns episcop al Romei, avand sanse de a deveni pontif. Daca s-ar fi intamplat aceasta, proababil, soarta lumii ar fi fost alta. Curand, Origenes avea sa fie considerat eretic si ars pe rugul dogmatic al preaputernicii biserici a imperiului roman. Pana in secolul al treilea nu era foarte clar rezultatul „bataliei” teologice, ideologice si doctrinare dintre gnostici si catolici. Primii credeau cu tarie ca fiecare individ de pe pamant are scanteia divina in el si ca trebuie individual sa-l descoperim pe Hristosul din noi pentru a ne lepada de cel rau si a ne uni cu Dumnezeu, dupa al carui chip si asemanere am fost facuti, insa acest sistem era foarte pagubos politic. Ceilalti invocand traditia apostolica si transmiterea harului doar asupra preotimii au avut, in cele din urma de castigat. „Dar ce folos daca vei castiga intreaga lume pierzandu-ti sufletul?” Secolele ce au urmat au cunoscut suferinta, ruguri aprinse, cruciade si lovituri politice care au scaldat Europa si lumea in sange nevinovat, si toate acestea in numele celui care se adresa multimilor cu „Pace voua!”. Gnosticismul incepe acolo unde se sfarsesc evangheliile canonice. Textul de capatai al primilor gnostici a fost Cartea secreta a lui Ioan (Apocryphon) in care se vorbeste despre initierea ucenicilor in Gnoza, dupa invierea in Duh a Bunului Invatator, Fiul Omnului si al Domnului, Fratele mai mare al Omenirii si totodata avocatul ei. Iata ce scrie in Ioan 16-25: „V-am spus aceste lucruri in pilde. Vine ceasul cand nu va voi mai vorbi in pilde, ca va voi vorbi deslusit despre Tatal!”. Pentru gnostici, Hristos este Lumina Vietii si el salasluieste in inima fiecarei specii, sau forme de viata caci El insusi zice: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”!. Printr-o cinica si malformata opozitie, episcopii vaticanului postulau exact in aceasta perioada istorica: „Cine nu este cu noi, este impotriva noastra”!. Gnosticii il citau pe Pavel, intr-un sens cu care Roma nu putea fi de acord: „Cercetati totul si pastrati doar cele de cuviinta”, acordand o importanta maxima gnozei, in timp ce papii teologau infamul: „Crede si nu cerceta!” Soarta confruntarii dogmatice va fi decisa in favoarea Romei de catre episcopul Irineu (180 d.Hr) care i-a declarat eretici pe gnostici acuzandu-i de faptul ca nu cred ca Dumnezeul creatiei este Unul si Acelasi cu Dumnezeul primordial.Pentru ei, Dumnezeul din Vechiul Testament era doar un Demiurg, situat in ierarhia divina, abia in primul Cer, care se comporta ca un zeu mofturos si egocentric „Eu sun un Dumnezeu gelos…”, iar Cel pe care Iisus il striga pe cruce: Eli, este Primul Logos, Tatal-Mama a intregii creatii, nu doar a lumii pamantesti. Gnosticii acordau o importanta egala, energiilor feminine. Pentru ei, daca cerul este Tatal, pamantul, nu pate fi decat mama noastra. Acuzatiile lui Irineu prind contur, iar Roma va declara razboi ereziilor, fapt ce va culmina, cateva secole mai tarziu cu distrugerea catharilor si macelarirea albigenzilor, bogumililor si a altor secte de inspiratie gnostica.