Catarii
Catarii (Cei puri), numiti si albiginezi se opun traditiei dogmei catolice atragandu-si mania papalitatii si sfarsesc prin a fi exterminati. Isi concep doctrinele mistice pe opozitia celor doua Principii, ale Binelui si Raului. Conform doctrinelor lor, ei priveau universul vizibil, lumea pamanteana, ca pe o expresie a creatiei Raului, generat de un demiurg aflat in opozitie cu Creatorul Luminii, astfel ei condamnau casatoria, procreatia, viata sociala pentru ca in trup era intemnitata spiritul venit de lumea Primordiala. Catarii se structurau in doua categorii: desavarsitii si auditorii. Pentru ei pamantul ii apartinea lui Satan. Aici e iadul, iar omul nu se poate elibera decat prin desavarsire si asceza. Moartea ii aduce pe oameni la Judecata de Apoi, iar daca constiinta lor a fost eliberata din chingile inselatorului, ajungeau in Perfectiunea Principiului, daca nu, urmau sa se se reintrupeze pe pamant pentru a continua lupta cu Raul. Riturile de initiere urmareau descatusarea spiritului din materie, cunoasterea universului adevaratului Dumnezeu care domneste in invizibil. Au existat si devieri sau abuzuri de la acest concept, unii catari dorind sa cunoasca brusc trezirea. Posteau pana cand mureau de foame, numind procedeul endura. Existau semne de recunoastere, parole si o doctrina astrologica, condamnate vehement de Biserica Romei. Dupa cruciadele impotriva lor, care au destramat organizatia, trubadurii au reusit , prin stiinta lor vesela, prin cantece si piese de teatru sa transmita incifrat mesajele catarilor sau albigenzilor, inseland vigilenta inchizitiei.