Cosmogonie si cosmologie in Grecia antica
Dupa ce initial, rolurile principale in evolutia constiintei universale, au fost ocupate de catre Saturn, Terra, Soarele, Venus si Luna, iata ca in epoca urmatoare, intra in scena zeii sistemului solar: Jupiter, alias Zeus, Marte si Mercur.
Copil, Jupiter este ascuns de catre Geea (Mama Pamanteasca) intr-o grota din Creta, de teama tatlui sau Saturn si a fratilor sai mai mari, titanii, care ii doresc moartea. Jupiter anunta prin nasterea sa din Lumina Sursei, o noua era a vietii in dinamica, iar vechea oranduirea a lui Saturn- Zeul Mortii se afla spre finanul gloriei sale.
Lupta finala produce inlantuirea titanilor sub pamant, iar Jupiter ocupa tronul Olimpului. Intr-un sens ezoteric, fortele materialismului, ilustrate de armata lui Saturn au fost impinse in structurile profunde ale pamantului. Incepe marea aventura a umplerii pamantului cu forme diverse de viata, nascute, de multe ori din impreunarea sexuala dintre zei si oameni, cum am vazut, mai devreme.
Pentru antici, zeii olimpieni, Jupiter, Marte, Appolo, Mercur, Atena, Diana, animati de dorinta extinderii propriilor constiinte se revolta impotriva limitarilor impuse de Saturn. Comportamentul zeilor nu este intocmai moral, intr-un sens pe care il da, za zicem, crestinismul, dar activitatile lor influenteaza aparitia si diversitatea formelor de viata de pe Terra. Astfel, fortele naturii devin lente iarna si extrem de dinamice primavara.
Pentru astrologii vremurilor de atunci, soarele ramane aproximativ 2160 de ani in aceeasi constelatie, dupa care trece la urmatoarea. De atunci putem vorbi de era pestilor, sau era varsatorului, de exemplu. Miturile stravechi spun, in mare, aceeasi poveste a dezvoltarii constiintei umane de la mineral, la uman, trecand prin toate celelelate regnuri si specii. Inceputurile vietii marine a fost generata de influenta lui Jupiter.
Asadar, cand soarele a inceput sa rasara in constelatia Pestilor, apele pamantului au inceput sa contina embrionii unei noi forme de constiinta a materiei. Poate ca Darwin avea dreptate, intr-un fel, apropos de evolutia speciilor, insa i-a scapat caracterul sacral si spiritual al acestei aventuri. Materia nu poate fi rupta de esenta sa spirituala, caci ce este pana la urma concretul, daca nu o forma grosiera a principiului.
