Un simplu gand despre CUNOASTERE

In principiu, cunoasterea este punerea intr-o ordine rationala a ansamblului de cunostinte dobandite prin experienta si educatie,intr-un anumit sens,ghidul fundamental al individului in viata. Constantin Noica se intreba: „cine a folosit mai mult bolnavului de friguri: medicul care a stat la capataiul lui si l-a ingrijit, sau aventurierul care in ratacirile lui, a descoperit arborele chininei?”, de unde deducam ca nu exista limite in cunoastere si chiar ca aceasta predispune, inevitabil la aventura. Tot Noica facea un eseu remarcabil, vorbind despre cunoastastere si asceza, introducand visul ca o supapa prin care omul dobandeste cunoastere, direct de la Dumnezeu, citandul pe chimistul Kekule care spuea: ” Visati domnilor, visati, poate descoperiti ceva!” Cei care cunosc irationamentul matematic, stiu cate surprize si cat de putina logica este in descoperirea lor; fiind totusi perfect logice in desfasurarea si expunerea ei. Cunoasterea e viata care poate sa nu ajunga la rigoare,dar vrea ca scop, sa stinga un plan al obiectivitatii si al ordinei.