42
Publicat in august 9, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Adancimile cerurilor


De la celebra fraza a rugaciunii: „Tatal nostru care -le esti in ceruri…”, mi-a venit ideea sa caut originea pluralului, cand vine vorba de bolta albastra ziua si de firmamament, sub domnia lunii si a luceafarului. In mitologiile popoarelor caucaziene, numarul cerurilor variaza de la sapte la noua, aztecii vorbeau despre treisprezece, iar pentru indienii algonquini fiecare cer era locuit de o putere creatoare, iar ultimul, cel de-al doisprezecelea era chiar regatul Marelui Manitu. Denumirea plurala are, pentru tribul bambara din Mali, corespondente meteorologice. Astfel cerul al cincilea este steril aducator de seceta, iar al saptelea fertil, generator de ploaie.Pentru greci, zeul cerului, Uranus semnifica: „cel care aduce ploaie” si de aici deriva si substantivul urina. Un tablou foarte interesant este facut de Rudolf Steiner, care aseaza cele sapte planete principale pe coresepondentele organelor vitale umane. Esoterismul crestin, profund influentat de heremetism si kabbala, concepe ierarhiile ceresti, localizandu-le piramidal catre ultimul dintre cele douasprezece ceruri, unde guverneaza Hristos, astfel gasind loc pentru heruvimi, ingeri, arhanghlei, serafimi, tronuri…Analogia, atat de draga esoteristilor, leaga cerurile de abisurile apelor. Intr-un manuscris celtic sta scris: „intr-un mod tainic si sfant, ultimul cer, este totodata si fundul oceanului cel mai adanc”! Si din aceasta perspectiva intelegem si mai bine de ce Hermes Mercurius Trismegistos spune: „Ce este sus, este si jos, si ce este jos este si sus pentru a infaptui miracolul unui singur lucru”!