Pana unde mergea devotiunea sotiei la brahmani

Casta conducatoare din India, brahmanii, din a caror familie a facut parte si Gautama pana cand s-a trezit si a devenit un iluminat, propovaduind detasarea si simplitatea, a ramas in istoria civiliatiilor cu foarte multe aspecte particulare.Una dintre practicile lor de-a dreptul bizare a fost sati-ul. Termenul provine din sanscrita si inseamna sotie credincioasa.  La moartea sotului,vaduva daca nu avea copii mici, i se alatura pe rug, consimtind sa-si dea duhul. Daca brahmanul avea mai multe neveste, toate se supuneau macabrului ritual. In 1780 a murit rajahul Ajit Singh din Jodhpur care avea 64 de neveste. Rugul a ars doua zile si a mai fumegat una…

Desi acest ingrozitor ritual avea un caracter voluntar, sotiile care refuzau onoarea de a fi carbonizate de vii, isi pierdeau statulul devenind niste paria.Cea mai veche marturie despre sati dateaza din 510 d.Hr, iar ultima din 1829 cand a fost interzis de catre ocupantii britanici. Iata un fragment revelator descris de Jean Baptiste Tavenier in 1650 in jurnalul sau Travels in India:

„Sati incepe cu construirea unei colibe pe marginea unui rau sau iaz, din trestie de toate felurile, cam de aproximativ un metru patrat, peste care se toarna ulei si mirodenii pentru a arde mai repede. Sotia este legata de pat, pentru a nu fugi cand o cuprind flacarile, si ii tine defunctului capul pe genunchi, mestecand betel in tot acest timp. Preotii aprind focul, alaturi de rudele si prietenii familiei, care arunca inspre coliba cu oale de ulei, ca sa arda mai repede, iar femeia sa sufere mai putin. Dupa ce totul se face scrum, brahmanii iau tot ce mai gasesc, aur, argint, staniu sau cupru provenind din bijuteriile purtate de femeie…”

Inainte de a ne ingrozi si oripila, pe buna dreptate, sa nu uitam ca rugurile au ars si in Europa pana in secolul al XVIII-lea!