Societati secrete moderne (IV)

Opus Dei (2)

Spiritualitatea ordinului este pe cat de originala, pe atat de stranie in peisajul crestinismului autentic. Opera se orienteaza in intregime spre sanctificarea laicilor, oferind trei tipuri de afiliere:

• supranumerarii (credinciosi celibatari sau casatoriti care adera la idealul Opus Dei)
• numerarii (celibatari care isi dedica toata viata ordinului)
• cooperatorii (catolici, care fara a face parte din structura ordinului, vin in sprijinul actiunilor lui, cu donatii si alte servicii)

Ceea ce i-a uimit pe cercetatorii ordinului este cultul suferintei autoimpuse, sau dolorismul cum este el definit de insusi fondatorul ordinului, Josemaria Escriva de Balauger, care propovaduia apropierea de Dumnezeu prin mortificare corporala si o discplina a autoflagelarii. Fara a fi o practica obligatorie, unii dintre membri poarta in permanenta pe copase, sau in jurul salelor, o centura din par de animal, sau din metal pe care o strang sistematic pentru a provoca durere. Ea se numeste ciliciu sau tarasana.  Cardinalul Escriva scrie intr-una dintre cartile sale: „Pe lumea aceast durerea este sarea vietii”. Reprosurile unor catolici ingroziti de aceste practici medievale l-au facut pe alt membru marcant Opus Dei sa nuanteze importanta suferintei in mantuire: „Ascetismul nostru se inscrie in traditia seculara a Bisericii, iar exercitiile de penitenta presupun la cei care le aplica o maturitate si o presonalitate impregnata de spirit. Acestea nu au nici o legatura cu masochismul”.

In 1979, Monseniorul de Portillo a declarat ca „membri Opus Dei lucreaza in 475 de universitati de pe cinci continente, la 604 ziare si reviste si 52 de canale de radio si televiziune din toata lumea”. Influenta acestui ordin secret din  inima Vaticanului s-a vazut in 2005 cand cu sprijinul major al cardinalilor Opus Dei a fost ales ca pontif Benedict al XVI-lea.