Harta schimbarilor astronomice in pragul lui 2012

In sec. al XIX-lea, astronomul englez sir Edmund Halley, urmarind firmamentul a descoperit ca trei stele aflate in Pleiade si localizate in constelatia Taurului aveau cu totul alte pozitii decat cele transmise de anticii astronomi greci.Ori ce eroare comisa fie de Halley, fie de precursorii sai, poate fi trecuta cu vederea intrucat diferentele de cartografiere sunt foarte mari. De aici, britanicul a tras concluzia ca Pleiadele se misca dupa un sistem bine organizat. Peste aproximativ un secol, astronomul german Friedrich Wilhelm Bessel va confirma teoria lui Halley.Ulterior, alti astronomi, printre care si spaniolul Jose Comas y Sola au incercat sa postuleze ca Plediadele si alte stele fac parte dintr-un sistem planetar propriu. Dupa ce s-a descoperit steaua principala (soarele) din Pleiade, numita Alcion s-a calculat ca sistemul nostru solar are nevoie de aproximativ 25.000 de ani (anul platonician) ca sa-si parcurga revolutia in jurul lui Alcion inainte de a reveni la punctul de plecare si ca intre galaxia noastra si sistemul Pleiadelor exista o nebuloasa gigantica situata la 400 de ani lumina de Pamant.

De aici s-a putut trage concluzia ca la aproximativ 12.500 de ani intreg sistemul nostru solar traverseaza aceasta nebuloasa care este formata din fotoni (particule de energie luminoasa). Conform observatiilor lui Jose Comas y Sola, Soarele nostru se afla pe punctul de a trece inca o data prin aceasta bariera electromagnetica. Cu cat se apropie mai mult de centura de fotoni, Pamantul cunoaste activitati seismice si vulcanice, tornade, taifunuri, inundatii, precum si agravarea gaurilor de ozon, iar Soarele isi extinde activitatea. Pe data de 15 februarie 2001, comunitatile oamenilor de stiinta de la NASA au anuntat ca Soarele a suferit modificari importante, campul sau magnetic se inversase si ca polii magnetici ai Soarelui vor ramane in aceasta situatie pana in 2012.Aceasta tranzitie se petrece la fiecare 11 ani.

Desi campul magentic terestru este diferit de cel solar, ambele au linii de forta inchise langa ecuator si deschise langa poli. Acest gen de camp este numit dipol.Campul dipolar al Soarelui este de 100 de ori mai puternic decat cel al Pamantului, iar petele solare, sursa a unor noduri magentice foarte intense pornesc in spirala spre planetele sistemului in timp ce campul dipol dispare. De aici si intensificarea activitatilor vulcanilor,precum si exacerbarea activitatii faliilor subterane.