Din cugetarile unui scafandru…
Mintea noastra este ca un ocean. Stim foarte putine despre amandoua. Oceanografii pot spune cateceva despre speciile aflate pana la 2500 de metri adancime, dar abisul din Groapa Marianelor ajunge la aproximativ 11.000 m. Structura noastra cerebrala, si retelele neuronale sunt cercetate inca de grupuri de savanti ale celor mai prodigioase universitati. Am aflat, pana acum ca emitem pe sapte frecvente cerebrale, masurabile in herti, si ca fiecare are o dimensiune proprie guvernata de legi diferite. Oricum, in stare normala, functionam cu aproximativ 11% din capacitatea creierului, inca nefiind foarte documentati asupra raporturilor dintre emisferele cerebrale si creierul mic. Daca adaugam si faptul ca suntem o creatie din 75 % apa, si cate 8,3% din pamant, aer si foc atunci intelegem si mai bine comparatia de la inceput.
PS: Postarea precedenta nu viza nici o reactie a celor care comenteaza pe blog. Este „Un dialog”purta dintotdeauna intre progresisti si retrograzi. Cei care ma „pisca” relativ constant sunt deja prietenii mei…asa ca nu trebuie sa va justificati. Pace!
Domnule Teodorescu,
Este uluitor de ce poate face imaginatia.
Am avut luna trecuta un ciclu de patru postari pe blogul meu numite ” MINTEA SI SORCOVA” in care m-am aplecat asupra problematicii mintii.
Am avut o viziune, in prima postare, pe care am propus-o ca exercitiu de imaginatie. Am conceput insa un model reductionist, asemuind mintea nu oceanului, asa cum mai corect ati propus dvs., ci unui iceberg, pentru ca imi servea mai bine scopului propus.
Cu voia dvs., iata textul:
ICEBERGUL
Daca ai incerca sa privesti mintea ca pe un iceberg, atunci in aer, la suprafata oceanului poti observa mintea diurna, constienta, egoul, dar care din nefericire nu este decat varful icebergului. Afirm acest lucru pentru ca folosim in cadrul proceselor de gandire constienta, dupa cum si cat se stie doar cateva procente ( cca. 10-11% ) din capacitatea de gandire si procesare. Dar mintea nu este doar partea care se vede. Ea este un tot unitar. Si-atunci daca ai curiozitatea sa te uiti sub apa, constati ca mintea este practic scindata in doua, pe de o parte mintea care reprezinta eul nostru (10%) -varful ghetarului – si pe de alta parte altceva, incomensurabil mai mare si mai larg, care nu apartine mediului egoului decat poate in masura in care suntem obligati din felul in care suntem constituiti sa purtam aceasta parte mai mare alaturi de ego. Si pornind de-aici, de la imaginea ghetarului plutitor, nu ne ramane de facut decat o mica miscare de imaginatie. Simpla. Intoarcem ghetarul cu fundul in sus si obtinem astfel imaginea mintii noastre cea de toate zilele, care se uita fascinata intr-o realitate spectaculoasa dar din pacate finita , vezi oceanul, caruia se straduieste sa-i patrunda abisurile si intelesurile, in timp ce cealalta parte, cea mare, se deschide catre cu totul alt mediu, incomparabil mai vast, catre Univers. Intelegem de aici ca fiecare parte a mintii este conectata si functioneaza in medii diferite si in cosecinta opereaza cu mijloace de intelegere diferite. Amandoua felurile de minte convietuiesc in cutia craniana, in aparenta ca doua mecanisme intrepatrunse dar de fapt aproape independente.
Dan, cam da…Interesant si totodata, frumos…Multumesc!
Oreste, eu sunt cel care trebuie sa iti multumesc pentru apreciere. 🙂
In tema pe care mi-o propusesem incercam sa aflu cine este egoul in contextul general al mintii.
Frumos! Ati tratat amandoi f bine subiectul.
Daca imi permiteti sa zic si eu cum functioneaza mintea mea, in prezent… Nu stiu cati se pot identifica aici.
Mi-am dat seama ca mintea constienta, rationala este orientata pe scop in totalitatea ei. Mintea fara scop, aceea care nu face altceva decat sa inmagazineze si sa dea tonul general al miscarii rationale e cea despre care spune Dan ca e mai mare si neconstientizata.
Pot spune uitandu-ma la mine, ca mintea constienta este satanul meu in 80% din ea. O mica parte a mintii constiente incearca sa o struneasca si sa o foloseasca drept motor de „decodare” a cosmosului perceput de cel „invizibil”, orientat catre infinit (cf. lui Dan). Materialul in care traim, amenintarile diverse pe care de secole le evitam au ocupat mare parte din mintea constienta, care fiind nevoita sa conserve integritatea organismului, a devenit conducatoare, singura voce auzita de „sine”.
Mintea aceasta constienta, care pune „cap la cap” (nu am gasit alta rima) realitatea inconjuratoare si cosmosul nevorbit, aceasta este in parerea mea sursa religiei (nu a credintei), a dogmelor, a normelor, a temerilor. Este, cred eu, raul din noi, la care Nietzsche nu voia sa renunte, demonul. Cred ca el simtise puterea de calcul a acesteia, faptul ca poate interpreta in mod coerent informatii superioare ei. Ar fi minunat daca am reusi sa renuntam la material si la temeri, iar intreaga noastra minte constienta sa se poata concentra la cosmos, sa decodeze libera, iar apoi sa trezeasca si celelalte procente de creier la „viata”.
Problema rautatii sau a bunatatii cred ca sta in cine struneste armasarul (cu dinti de fier) brutal al mintii de calcul. Daca el este liber, si pe deasupra puternic, face tot ce trebuie pentru a pune stapanire pe mediu si material si, balind peste tot, uita de universul din care vine. Eu incerc abea acum sa il tin in frau si ii dau de mestecat cu portia, il tin de la „rautacisme” si il folosesc doar la decodarea informatiei. Sper sa reusesc, daca am timp, sa il pot lasa din frau, sa merg mai repede spre intelegere. Pana atunci, gandesc fiecare pas.
Draga Dan, cred ca ego-ul este acel procent mic de minte care struneste o masinarie puternica calcul, pentru a decoda informatia uriasa de sub nivelul apei. Pana acum credeam ca, in totalitatea ei, mintea este pacatoasa sau buna… Acum incep sa cred ca o masura din ea (mare) este calculata, rece si „animalica”. Ego-ul este, intr-adevar, mintea colectiva orientata spre bine, de care vorbea Jung. Unii insa nu o au, ori au pierdut-o printre copitele calului care acum e liber… Numai asa imi pot explica nevoia de putere politica, de exemplu. Conteaza, pana la urma, incotro ne indreptam, in cosmos sau in imediat.
Va salut! Mult spor!
Eu inteleg diferit ceea ce spuneai acum cateva zile: „raul paraziteaza binele, ii folosesete retorica, semantica, predicatele, pana, aproape te convinge, apoi strecoara o virgula, care schimba totul”
Raul, prin pragmatismul sau a inventat retorica, virgulele si argumentatia, mai presus de toate Scopul.
Cred ca binele poate folosi raul (mintea contienta) pentru a se ajuta in calatoria sa, cu fraiele potrivite si pentru a-l transforma. Atunci cand Binele nu e acasa, joaca armasarul pe masa 🙂
Binele sa fie oare ochiul omnivident din varful piramidei?… Fara sa fiu sarcastic…
Na! ca am argumentat si promason… la naiba!
As indrazni sa spun ca stim in pricipiu multe lucruri care formeaza partea nevazuta a „aisbergului”, a restului de 89-90% din activitatea cerebrala. Dar nu sunt acceptate in mod oficial si doar sper ca astfel de cunoasteri se vor dezvolta mult in anii care vor veni.
Imi pare rau ca nu pot discuta cateva zile mai amplu, subiectul este extraordinar de frumos.. mi se inmoaie sufletul de bucurie cand discutam astfel de lucruri..
Va avansez si eu un link, chiar daca atunci cand am scris eram foarte timida pe bloguri si site-uri, poate ca nu se ridica la o inaltime satisfacatoare; dar este un inceput pentru discutii pe care le putem desfasura pe larg in viitor.
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/510-sau-cat-din-capacitatea-creierului.html
Va doresc dezbateri frumoase mai departe, dragii mei!!
Mi-am recitit textul si reieise ca sunt un pic analfabet. Ego-ul, in opinia mea, este ceea ce este supra-eu la psihanalisti. Cred asta pentru ca el ne da voie sau nu in final, adica are ultimul cuvant. Unele din primele impulsuri, adica cele de grad 2, sa zicem, ar fi sa urmam calea batuta a normei sociale. Pe acelea le asociez mintii medii, de calcul. Entitatea cu drept de veto e ego-ul, zic eu, acea prezenta finala din minte care ia decizia. Pe ea o resimt eu mai abitir ca ma retine sau imi da avantul in actiune. Sper ca m-am facut cat de cat clar… E greu si cu vorbele…
Si eu nu stiu cum am preluat adresa articolului…
Sper sa fim iertati!!
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/510-sau-cat-din-capacitatea-creierului.html
Nu vrea sa prinda toata adresa. Intrati pe blogul meu, la finalul de pagina este o cautare google si cereti
5…10 %… sau cat din capacitatea creierului folosim curent?
Sper sa nu deranjez prea mult.
„Adversarul care iti este o obsesie a devenit o parte din tine.”( Lucian Blaga)
Si crezi tu Dane si Oreste si stimabila Cristiana,ca tot ati pus mintea in grafic,ca in una din zile omul va reusi sa-si foloseasca toate celule creierului? Eu crec ca aspectul asta se poate pune in oala lui „Crede si nu Cerceta” Adica sunt multe aspecte carora creierul nostru inca subdezvoltat,nu le poate da raspuns. Probabil ca in profunzimea neutilizata a creierului stau neactivate centre cum ar fi,al telepatiei, al comunicarii prin gandire,si imaginatia te poate duce orinude cu bucatica de creier functionabila. eu m-am uitat mult la animale in special la caini si pisici),cand se intilnesc nu latra sau miauna una la alta. se pun in pozitia de face to face,apoi pleaca capul in jos si una din ele cedeaza. ce isi spun ele cand se intalnesc e o enigma,dar garantat comunica,se percep altfel decat noi oamenii. probabil ca la ele e dezvoltata partea care e inactiva la Om si invers. Un om cu 50%creier functionabil inca e periculos pentru existenta biosistemului de pe terra. Probabil ca inca nu ne-au fost date toate cheile la imparatie. Inca suntem niste copii cu cas la gura care mai au de invatat!
Semn
@Sorin,
Cu putina rabdare ai putea citi acele postari de pe blogul meu care iti vor arata tot discursul. Un fragment rupt din context, desigur ca te indreptateste sa tragi toate concluziile la-ndemana.
Nu am afirmat le foloseste pe toate pentru ca atunci ne-ar sfarai creierul si am disparea subit. Fiecare organ al omului este capacitat sa poata mai mult, in conditii speciale. Dar sa credem ca Dumnezeu ne-a dat prea mult creier ca sa-si rada de neputinta noastra de a-l utiliza, asta nu pot s-o cred. Uita-te in jurul tau: Dumnezeu nu da rateuri si nu a facut un pospai de creatie.
In doua-trei vorbe prea multul care pare ca prisoseste, munceste in acelasi timp, nu stiu la ce capacitate si in ce ritm pentru ca bietul meu 10-11 sau cat o fi- oricum si acest procent nu este decat o prezumtie si nu o certitudine dar acolo in diferenta de 90% s-ar putea sa se afle El, acolo unde nu putem intra cu cuvinte ci doar cu simboluri, sunete, sau cu alt gen de limbaj care nu este propriu comunicarii pe care si-a perfectionat-o eul.
Starea de poezie, vibratia care impinge poemul la lumina cred eu ca de acolo vine. De la si din El. Cuvintele incearca sa descrie doar ce ti se-ntampla, dar starea aceea pe care tu ca poet o traiesti si o doresti ia mereu si mereu noi forme scrise si pana la urma iata ca nu se lasa definita si transpusa in rational…
Citeste-o pe Cristiana! Ea vede in acel Acolo.
Eu nu, mie doar o singura data mi-a deschis El usa si m-a lasat sa vadsimtinteleg ceva. Asta acum 34 de ani.
Si mai sunt si altii care iti pot vorbi despre Acolo pentru ca ei au fost, stiu si tanjesc, ca si tine de altfel. Sa nu mi-o iei in nume de rau ca vorbesc astfel despre tine si poezie dar eu asa te-am inteles. Daca am gresit si ti-am adus atingere, te rog sa ma ierti.
Nu vreau sa inteleg care ar fi toate resorturile care ii imping pe vizitatorii-comentatori sa scrie aici, pentru ca daca dam la o parte pe cei care fac doar exercitii de retorica, pe cei care o fac din snobism pentru a se declara teozofi, pe cei care doresc sa ciuguleasca teorii la moda, pe cei care se obstineaza sa castige trafic pe blogurile lor ca sa faca bani, pe cei orgoliosi, restul…. suntem noi bietii, cei bonavi dupa Cale, Adevar si Viata ca sa-l parafrazez pe Oreste care l-a citat pe EL. 🙂
Nu comentez comunicarea. Tot ce misca si chiar si tot ce aparent nu misca comunica, iar noi odata cu ei si cu El . Dar nu cu cele 10 procente… Cu ele comunicam doar noi intre noi, comunicare imperfecta, bazata pe cuvinte. De-aia nici noi aici nu ne intelegem prea bine si de-aia sunt batai, certuri si emisiuni de stiri proaste pe toate canalele.
Cheile Imparatiei sunt la noi, la vedere are sa ne spuna Camelia, Cristiana, Corena, Jolly si probabil multi altii, dar nu stim unde le-am pus. In Biblie sigur nu! Poate doar una dintre ele. 🙂 Jolly a plecat in lumea larga sa le caute. Oreste pare ca ne face jocul cu cad-cald, fierbinte-rece. Isus stia. Dar au mai fost atatia altii care au stiut. Toata lumea ar zice iubirea… Eu nu stiu.
Alexandru,
Asa cum vezi tu eul asa ar trebui sa fie. Iti dau dreptate dupa modul cum il descrii. Dar oricum l-am privi primul comandament al celui care pleaca catre El, sa-i zicem Dumnezeu sau Dumnezeunivers sau Univers este sa-ti mortifici si sa-ti abandonezi eul. Clar ca nu putem intra cu vorbele acolo, cu vibratiile proaste pe care le genereaza acest eu, cu canalele rutinarde de a aprecia, rationa, intelege. Tacerea eului pare sa fie una din Cheile Imparatiei.
Intre un stimul si raspunsul nostru este un spatiu mic in care putem sa alegem ! Nu trebuie sa ne omoram ego-ul ,ci sa-i cerem sa actioneze dupa o lege divina ,legi pe care le putem gasi in invataturile lui Isus,in invataturile marilor intelepti ,in invataturile marilor religii,ale oamenilor buni la suflet,in sufletul nostru daca este un suflet sensibil ! E o idee ! 🙂
@Elvis:-)
Bine ai venit! Aveam nevoie de tine. Ma bucur! Ai dat drumul din nou blogului tau?
Poate ca am exagerat, privind doar catre practicile care se instaureaza in manastiri, indiferent de confesiunea careia ii apartin. Calugarul se supune legii obedientei absolute. Si e bine pentru el si in acelasi timp nu-i bine, pentru ca intre timp poate afla ca nu a ales cea mai favorabila manastire pentru intentiile lui.
Gandeste-te insa la aspectul ca dorim cu toata fiinta noastra sa trecem pragul si sa plonjam si sa ne unim cu El acum, in timpul vietii noastre? Crezi ca legea tacerii si a recluziunii pe care a practicat-o insusi Isus cand a stat 40 de zile in desert mortificandu-si eul, fara apa si fara mancare si pe care o practica nu numai crestinii in sihastrie, dar si budistii si yoghinii chiar si unii samani, chiar nu semnifica acest lucru? Nu vreau sa-l aduc ca argument pe Tolle pentru ca nu l-am citit pana la capat, dar poate Camelia ar putea sa aiba o parere mai pertinenta. Cand spunem rugaciunea inimii: Doamne Isuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul, oare in momentul acela nu reducem eul la starea de nimicnicie in fata Lui, nu-l obligam noi oare sa nu se manifeste, sa taca si sa nu se impauneze?
Calea smereniei nu este degeaba in nici o religie… Zic si eu..
Iata nu pot sa ma abtin sa nu-mi bag eul la inaintare! Sunt gresit. Poate corect ar fi ca „zic si eu, nemernicul de mine1”
Eu cred ca da. Smerenia in ultima instanta asta ar trebui sa semnifice: lepadarea de capcanele eului, acolo de unde ne zambeste frumos Mamona. 🙂
N-am crezut si nici acum nu cred in penitente,canoane,nu mai zic de flagelari sau lucruri asemanatoare ! Cred ca fiecare avem ceva bun in noi,il recunoastem si il putem dezvolta ! Daca unii dintre noi isi cunosc demonii sau partile slabe ale caracterului lor si incearca sa nu asculte de ei sau de ispitele ,care prea des ii bucura,dar apoi le lasa un gust amar,pot numi asta nimicire a Ego-ului ,dar doar a acelei parti din Ego-ul nostru ghiduse ,ahtiata dupa placeri etc ! In rest Ego-ul fiecaruia din nou are si parti bune,talente stiute de noi,haruri puse in noi de Dumnezeu care asteapta sa fie deazvoltate si daruite celor din jur ! La ele ma refer cand spun ca Eu-l nostru nu e rau in sine,poate cu inima impartita !
Sa ne ajute Dumnezeu sa alegem ce e bine si sa dezvoltam ce e frumos in noi !
…'cheile imparatiei'…le cauti atat de mult afara pana nu mai ai suflu;abia atunci incepi sa le cauti inauntru.
Cu riscul de a aresta intreaga conversatie si de a deveni neplacut, sper totusi din toata inima ca dezbaterea aceasta sa fie in folosul vostru si va promit tuturor ca maine cu siguranta am sa ajung la serviciu. Va mai solicit atentia cu doua exemple scoase din prima postare a ciclului despre minte.
Dragii mei, nu am indraznit niciodata sa va invit pe blogul meu, nu mi s-a parut fair, considerand ca fiecare se orienteaza dupa propria sa placere… dar… daca subiectul va intereseaza pe voi camarazii mei de suferinta si prietenii mei intru cunoastere, va invit cu toata inima sa deslusim impreuna fenomenul.
Iata linkul:
http://rodulpamantului.blogspot.com/2009_05_01_archive.html
Daca rugamintea vi se pare deplasata, va rog sa considerati ca ea nu a existat si sa ma iertati. Nu doresc sa fiu patetic, ci doar asa cum devin, onest. Multumesc.
Domnule Teodorescu… Oreste :-), in masura in care nu consideri o pierdere de vreme si nu as dori catusi de putin sa-ti strici vacanta, m-ar onora parerea ta. Sincera. Poate veni foarte bine si peste o luna-doua… Recunosc ca si eu am fost o bisisica, dar mai decolorata. 🙂
Iata exemplele:
ARBORELE
Si putem intelege si mai bine daca schimbam exercitiul de imaginatie si ne inchipuim de data aceasta un copac. Eul, care este radacina, cu deschidere mare dar indreptata spre pamant este nevoit sa intrebe tulpina cum arata lumea de deasupra lui. Teama mi-e ca nici tulpina nu stie bine raspunsul si este nevoita sa intrebe ramurile, frunzele, florile si fructele, pentru ca fiecare dintre ele are alta intelegere a spatiului de deasupra si nu m-ar mira ca si acestea la randul lor sa intrebe pasarile si tot asa…..
In tot acest timp, dupa perdeaua de „constienta” se afla cealalta realitate mai complexa, mai spectaculoasa cu scopuri pe care noi nu le putem decela cu mintea diurna, cea cu care controlam realitatea cotidiana.
COPILUL
Foarte plastic mi-a venit in minte cea de-a treia imagine, de data aceasta activa si anume a parintilor care isi trimit copilul (eul) la joaca prin curte, tinandu-l totusi sub observatie, ca sa poata sa-si vada in liniste de treburile lor de adulti. In curte copilul interactioneaza cu realitatea dupa propriile sale nevoi, urmarind doar anumite raspunsuri cele care il ajuta la regulile pe care si le stabileste pentru joaca lui, timp in care parintii sai proceseaza o realitate cu totul diferita care o inglobeaza natural si pe cea a copilului, dar care lor nu le este de trebuinta. Au alte preocupari.
Materia este inteligenta in toate ipostazele ei. Mintea insa, cel putin la nivel pamantean reprezinta un atribut exclusiv uman, din ceea ce cunoastem cel putin. Si-acum hai sa aruncam o privire retrospectiva! In toate cele trei exercitii, mineral, vegetal si om exista un inceput, o simulare a genezei mintii. In stadiul mineral, dintr-un ghetar sau din banchiza de gheata, luate ca un tot omogen, se desprinde o bucata care capata independenta si proprietati noi. In cel de-al doilea exercitiu, dintr-o samanta, fara functii vitale definite, avand insa incorporata in sine informatia, matricea viitorului copac, se dezvolta o planta adulta cu proprietati noi. In cel de-al treilea exemplu si cel mai concludent, prin om, mintea cu toate proprietatile ei specifice, se reproduce pe sine. Dar nu geneza intra in discutie acum, desi ar fi foarte interesant daca nu de aflat, macar de presupus, ci, ca sa nu pierdem scopul, ne intereseaza eul in contextul mintii umane. Are ,,eul” un scop sau nu este atat de important pe cat ne imaginam? Sa vedem!
Va continua.
Elvis,
Nu pot sa ma abtin sa nu-ti spun de fata cu toata lumea ca esti frumos pe dinauntru si ca ai sufletul bogat.
Uite cum MI SE PARE mie:
Cum faci sa nu pacatuiesti cu gandul, presupunand ca de la vorba si fapta te poti abtine? Raul este in noi, in egoul nostru, in umanitatea noastra. Lui ii vine tot mai greu sa treaca in partea cealalta a mintii noastre ocupata de Dumnezeu, desi nici de asta nu sunt prea convins. In univers vibratiile joase cu cele inalte ocupa prin interferenta mereu acelasi spatiu. Presupun.
O idee demna de judecat ar fi daca abordam chestiunea compunerii vibratiilor si daca vedem vectorial, rezultanta este suma compunerii tuturor vibratiilor sau exista doua rezultante?
Ioana,
Cred la fel.
Sa nu omitem mesajul plastic al postarii lui Oreste. El este adevarat.
Nu toate gandurile,imaginile rele din mintea noastra sunt ale noastre ! As spune ca doar acelea pe care le acceptam ! Unele imagini,actiuni pot incalca legi ale lui Dumnezeu sia tunci ,faptul de a le aproba ne pune in contradictie cu Dumnezeu si bineintels ca pana la urma vom fi invinsi ! Daca ma gandesc la razbunare sau mai ascuns la legea dinte pentru dinte ,pentru ca nu-i dam celui rau posibilitatea de ase mantui odata ,calcam legea noua adusa de Isus si anume „RAZBUNAREA ESTE A LUI DUMNEZEU ” ,NOI SA IUBIM ,SA IERTAM SI SA NE RUGAM PENTRU CEL CARE A GRESIT ! Daca ne gandim la lucruri mai simple ,ca pacatul cu mintea despre orice sau facem fapte care desi stim ca nu sunt cele mai inalte fapte ,ne aduc totusi placere,atunci suntem vinovati in masura in care stim ce sa facem dar alegem sa facem ce ne place si ne pacalim,ca Dumnezeu e bun ,ca ne iarta ,ca stie ca suntem pamant si niste pofticiosi ! Toti stim unde gresim,problema e vrem sa fim altfel ?Daca nu vrem nicio discutie nu-si are rost ,pentru ca doar ne justificam actiunile !
Si ca sa inchei cu ceva care mi-a placut mult din documentarul de adeara de pe History,anii pierduti a lui Isus inchei :
Deseori dorim sa-l aducem pe Isus la nivelul nostru cu dorintele ,defectele ,pacatele noastre si sa spunem ,nu se poate ,El nu a fost asa ,cand ar trebui de fapt,sa incercam,daca vrem sa tindem spre cmodelul poate adevarat si in istorie ,poate nu ,nu conteaza,lasat de ucenicii si de Isus in paginile Noului Testament !
Ce facem il coboram pe Dumnezeu la nivelul nostru sau incercam ,fiecare dupa puterile noastre sa tindem spre modelele stiute ca mai bune decat ale noastre lasate prin solii sai in istorie ?
dan,poate ma insel;eu am vazut niste guri care la inceput mi se pareau sinistre.era ceva cu un 'maestru'intunecat,niste desene ciudat ale unei anume maya si m-au cam trecut fiorii.poti sa imi explici despre ce e vorba;poate m-am inselat.dar ce e aia buricul pamantului,rodul pamantului,ssubliminal art?????? poate doar am impresia ca e ceva…necurat.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Elvis ai mare dreptate. Spatiul acela daca reusim sa l simtim inainte de reactie, suntem in control noi, alegem ce sa manifestam, si ne felicitam ca am reusit asta, incepem sa creem asertivitatea si sa ne hranim din ea.
Practic noi ne hranim din aceasta falsa putere numita ego atunci cand avem reactii.
eu cred ca simtirea si gandirea se intalnesc intr un loc care se numeste „interpretare personala”. Judecam totul prin prisma proprie si le dam valoarea dorita de noi.
Egoul este personalitatea formata care ne ajuta, sa fim in societate cei care suntem. Daca il observam cum incearca mereu sa ne apere , vom fi chiar amuzati..pana el se dizolva..si nelasa sa accedem la dimensiunile adevarate ale mintii noastre care sunt in legatura cu Tot.
ar fi multe de spus, am sarit de la una alta..
Si multumesc pentru aprecieri ! Nu sunt nici mai bun ,nici mai rau decat altii ! Incerc sa fiu mai bun ,pentru ca vad modele f bune in istorie de urmat si ar fi pacat la sfarsitul vietii, uitandu-ma in urma sa spun ,aici si aici si aici si aici,as fi putut fii mai bun ! O fi intrat talharul de pe cruce in Imparatia lui Dumnezeu ,dar sunt convins ca la scurt timp a plans mult,pentru anii irositi in care ar fi putut face atatea lucruri bune,mai mari sau mai mici ! Daca si un pahar de apa este apreciat de Isus cand este dat cuiva care are nevoie,cu atat mai mult o floare daruita unei femei,o fapta buna dezinteresata facuta cuiva in nevoie sau ceva mult mai inalt ! Desi e o imagine putin morbida,exercitiul propus de Stephen Covey fiecaruia dintre noi ,mi se pare f bun !
Sa ne imaginam ca am murit si la capul nostru sunt toti amicii,prietenii si cei care ne-au cunoscut ! Ce am vrea sa spuna despre noi fiecare dintre ei ? Apoi sa facem acele fapte,pentru ca sa auzim ce ne dorim sa auzim si nu reprosuri,blesteme sau ” SA-I UITAM FAPTELE RELE,CACI DE MORTI NUMAI DE BINE,DESI PREA MULT BINE NU STIU SA FII FACUT OMUL ASTA ! „
@Camelia -Foarte frumos ai dezvoltat ! E intersant sa ne vedem din afara,sa vedem eul nostru pana unde a ajuns si cand avem cunostinta despre modle mai inalte decat nivelul la care a ajuns ,sa-i spunem :baiete,mai ai multe de invatat ,esti cam dalmatian,ai cam multe pete ! Cel putin asta imi spun eu ! Sunt un dalmatian ! Sper sa-mi cada dintii fiorosi si sa incerc sa inteleg ,inainte de a replica dupa prima impresie lasata de cineva sau de ce scrie cineva aici ! Cer scuze Corenei si tuturor celor care le-am aratat sau infipt un colt in suflet ! Stiu ca sunt impulsiv ! Cine ma cunoaste mai bine ,rade de defectul asta al meu ,pentru ca imi cunoaste si partea buna ! Ma bucur ca sunt oameni aici care au vazut-o ! Sper sa o simta si cei pe care i-am ranit !
Ioana,
Ma impingi in confesiuni care facute in acest context ar putea sa fie taxate drept exhibitionism sentimental sau isterie. Nu sunt duplicitar sau macar incerc sa nu fiu. Sunt tot eu cu bune si cu rele. Am considerat inernetul un exercitiu de sinceritate si inca il mai consider desi stiu ca multi intra in „no man's land” cu alte ganduri. Este vorba tot de mine, in alte perioade ale vietii, in care nu-mi pasa daca Dumnezeu exista sau ba. Ba chiar luam numele Lui in desert cu placere… era un exercitiu lingvistic si-mi bomba orgoliul. Evident, acum STIU si nu cred ca este prea tarziu. Ce am postat acolo sunt lucruri cuminti, fata de ce nu doresc sa arat. Dumnezeu mi-a dat o sotie frumoasa si inteligenta, doua fete care seamana mamei lor, un grad de bunastare peste medie, talent la desen, cunoastere prin arta, si am cunoscut… nici eu nu pot sa definesc clar ce anume si nici nu vreau. Am cunoscut ceea ce trebuia sa cunosc, ca sa pot face diferenta. Si pentru asta a trebuit sa moara cea mai draga fiinta mie, ca numai dupa aceea sa-L caut si sa incerc sa inteleg. Si asta fac, incerc alaturi de voi sa inteleg.
Cat despre celelalte doua bloguri, dincolo de rodul pamantului, sunt expresii diferite ale acelorasi gen de cautari. Nu mai desenez din 2004, am pierdut rostul odata cu vestea bolii sotiei mele. Astept un semn de la El ca sa comunic din nou prin linie. Dar de data aceasta astept acel „altceva”… Poate ca nu va veni niciodata. Sau poate astazi… nu stiu.
Nu mai pot continua astazi, va rog sa ma iertati… Maine este o alta speranta.
Va multumesc ca m-ati rabdat…
Cu drag pentru toti si o zi de exceptie in care nici iarba nu creste, va doresc tuturor…
Vibrez pentru voi.
Bun gasit, tuturor!
1,5 kg de mister.
Din el izvorasc gandurile si ideile noastre.
Datorita lui putem fi prezenti fizic intr-un anume loc (chiar facand ceva, in acel moment, in acel loc) iar in acelasi timp, mental sa fim prezenti intr-alt loc (chiar facand ceva, in acel moment, in acel loc).
Marii maestri ne tot spun despre „ancorarea in prezent” – adica de constientizare, insa si aici intervine o problema – daca am constientiza fiecare gest, fiecare gand – ne-am incetinit viteza! Totul ar dura mult mai mult.
Ne mai spun ca ne lasam mintea sa se umple cu nimicuri, in loc sa o exploram.
Unii psihologi, neurologi spun ca mintea ea deciziile, iar noi doar ni le asumam.
Ne mai spun ca acest organ vital nu stie sa faca diferenta intre ceea ce imaginam si ceea ce este realitate, acest lucru putand avea efecte pozitive dar si negative.
Ne mai spun ca acest mister poate fi folosit precum o arma – instigarea unui singur om cu autoritate, poate determina mase mare de oameni sa ucida, sa faca lucruri abominabile (istoria ne da destule exemple); dar sa si salveze vieti, dintr-un singur gest altruist al unui om.
Depinde in ce „maini” se afla aceasta arma.
Tot ce stim despre creier, mai bine zis ce ne este permis sa stim despre creierul uman reprezinta doar o infima bucatica din marele tot.
Ramane de vazut daca mintea ne are pe noi sau noi pe ea.
Gandim sau suntem ganditi.
Desi, gandind la marii intelepti (sa nu le spun maestri) ai vremurilor de mult apuse, inclin sa cred ca noi detinem mintea, insa am fost tot timpul imbroboditi de cei interesati ca suntem „limitati”, „pacatosi”, „viciati” etc.
@draga Dan,pentru ca nu stiu ce inseamna sa-ti pierzi soarele intr-o zi,nu-ti pot spune decat atat ! Sunt alaturi de tine !Cand eram mic si mama plangea in bucatarie,veneam si instantaneu plangeam si eu ! Nu stiu era ceva telepatic ! Cand ma vedea mama plangand,zambea,imi stergea lacrimile si paraca ii era mai bine ! Multi dintre noi au trecut prin perioade grele,sunt convins ca multi oameni care au scris si aici ,sper ca lacrimile noastre sa te faca sa zambesti ,desi noi nu intelegem de ce plangem ,te vedem doar pe tine plangand !
…dan,este cumplit ce ti s-a intamplat.Fiind si eu artista am fost poate f impresionata de desenele acelea.Oricum este o minune ca poti sa exprimi suferinta sau bucuria;nu oricine poate asta si atunci refuleaza altfel.
eu admir foarte mult artistii,poetii,scriitorii si cei care au acest dar de a-si exprima trairile.
ps:subscriu la ce a scris elvis:cred ca toti de aici plangem sau,am plans candva foarte mult.
eu zic mai simplu ca suntem plini de programe care ni s au indus si care ni le am facut singuri atata tot. daca ne de-programam suntem noi si atat..
Poate de-am intelege ca fiecare minte lucreaza in modul sau personal, unic, nu ar mai fi interpretate parerile contrare ca fiind lupte intre ego-uri, poate nu am mai fi impulsionati in a disocia, eticheta, imparti in tabere etc.
culminand in a-l jigni pe celalalt.
Nu am mai considera ca cei ce au pareri contrare ridica piatra, ca ne pandesc dupa colt pentru a ne face rau sau ca ne urasc, sau ca vor sa ne dezvaluie vulnerabilitatea.
Mintea umana nu este precum o materie predata in scoala, la intrebari sa se raspunda bifand grila – rezolvarea fiind unica pentru toti.
Eu cred ca aceasta este marea frumusete a omului: un trup cu o minte unica, nu cu un copiator, scaner, xerox.
Draga Oreste,precizez ca,desi ma adresez asa, pt.ca asa simt,doar recunostinta ma indeamna,nu lipsa de politete sau de stima, chiar daca…varsta,bla-bla…
Ma bucura imens existenta emisiunii,calitatea si varsta tanara a multor invitati.Desi am peste jumatate de secol,desi sunt dascal si vad multe,SUNT optimista si entuziasta de cand(vreme buna !)urmaresc si,da,fac reclama emisiunii plina de speranta.Imi place entuziasmul,intelepciunea, curatia gandirii celor tineri,ce sa mai vorbim de bogatele lecturi.
O farama de vizualizare a unor comentarii imi da curajul sa recomand si eu o lectura:”In cautarea sensului pierdut”si „Inteligenta
materiei”,carti scrise de prof.dr Dumitru Constantin Dulcan.Chiar si vol.autobiografic este un model de viata demn de luat ca exemplu.
Cu speranta ca voi convinge cativa tineri sa participe la fitness-ul su sfaturile despre hrana trupului ale d-lui Cristian Margarit,ca sa poata urca „treptele”spre propriul lor suflet,raman o fidela a emisiunii si a strada- niei neprecupetite de a-i indruma pe cei tineri si mai putin tineri spre o purificare a
trupului care sa fie capabil sa-si gaseasca sensul,adica sufletul spre re-gasirea UNU-lui/
Dumnezeului/constiintei Universului din care,umile scanteioare suntem si noi dar nu prea ne respectam.
11 iulie 2009
propriul lor suflet