Setea omului de bucurie
Intrucat suntem duhuri inlantuite in trupuri, primul nostru sentiment de acasa, il simtim cand inchidem ochii. Abia cand simturile se odihnesc putin, lasand trairea duhovniceasca sa respire, putem sa ne intelegem adevarata natura. Suntem fiinte interioare, care traisec in exterior. Simtim launtric si ne exprimam in afara. Ii vine foarte greu omului modern, conectat aproape unilateral la cerintele sociale, economice, politice, ideologice, tehnologice sa inteleaga de ce Mantuitorul a spus ca Regatul sau nu apartine acestei lumi si de ce le-a transmis apostolilor binecuvantarea si taria Sa: „Eu m-am luptat cu Duhul Lumii si l-am invins!„
Noi, ca romani suntem urmasii unui neam care a urcat lin, bland si duhovniceste toate treptele cunoasterii inspre Mantuire si Desavarsire. Suntem cei mai vechi shamani ai Europei, suntem intaiul neam sacerdotal care s-a inchinat unui singur Dumnezeu, prin Zalmoxe Marele Preot al lui Gebelezis si primii, dintre neamuri care au primit binecuvantarea lui Hristos, prin apostolul Andrei. Dac inseamna lup, stindardul stramosesc este Capul de Lup cu coada de dragon, pe Romulus si Remus, intemeietorii Romei, ii hraneste o Lupoaica, iar lui Andrei, oamenii i-au spus: apostolul lupilor, deci ai dacilor!
Traim in aceste vremuri incercarea cea mai teribila a duhurilor necurate de a ne strica traditia, credinta, si mai ales legaturile ancestrale. Totul, in duhul lumii, pare desacralizat. Occidentul si facut din minte, Templu, dar a pierdut sufletul. Orientul a ramas insufletit, dar nu mai are minte. Si asa cum cele doua emisfere cerebrale, nu sunt altceva decat realitatea unui singur creier mare, si noi ar trebui sa intelegem cu nu razboiul Vestului contra Estului, sau invers este solutia ci intelegerea complemntaritatii dintre ratiune si simtire.
” Ce folos sa castigi intreaga lume, daca iti pierzi sufletul?” Dumnezeu Tatal, prezent printre noi prin Fiul si legandu-ne intru viata prin Duhul Sfant, din iubire fata de om, ne arata intotdeauna singura cale de intoarcere acasa: „Iubeste pe Domnul tau, cu toata Fiinta ta, si pe aproapele tau, ca pe tine insuti!”. Oricat de greu ne vine sa acceptam in orgoliul nostru, dar traim cu totii aceeasi poveste. Cea a OMULUI, in fiecare generatie, pana la Marea Judecata.
Dumnezeu fiind cel Viu, iar noi, cei morti, putem intelege prin bun simt, ca nu El are nevoie de noi, ci noi de El, ca temelie a implinirii si continuitatii!
Pacea si dulceata lui Hristos sa ne mangaie duhurile insetate de Adevar.
