35
Publicat in august 11, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Misterele marilor


Desigur, banuim cu totii, rolul sacru al apelor in aparitia vietii pe Terra. De la „Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor…” si pana la experimentele lui Masaru Emoto, apropo de inteligenta si sensibilitatea apei in functie de emisiile mentale si de modificarile energetice. In timp ce imi alungeam trupul printre valurile de la Vama Veche, mi-am amintit cateva lucruri interesante din culturile vechi despre importanta marilor in configurarea civilizatiei umane (subiectul este desbatut mult mai amplu pe www.ideiesentialeinesoterism.blogspot.com). Daca apele curgatoare au rolul initial de a purifica, marile il au pe cel de a inghiti, de a acoperi, de unde si sintagma: „L-au inghitit apele…”Grecii populasera izvoarele cu nimfe si zeitati binevoitoare si chiar afectuase, iar marile abisale, capricioase, cu monstrii si balauri terifianti. Sub aceasta influenta, Europa avea sa se teama de adancurile marine, pana astazi, mai ales dupa vizionarea minunatelor documenatre ale lui Cousteau. Daca despre uscat avem cunostinte cat, decat accepatabile, despre ce se afla dincolo de Groapa Marianelor, ramane inca un mister, chiar in mileniul al treilea, definit ca perioada satelitilor atotcuprinzatori. Interesant, mi se pare unghiul din care privesc marile, celtii, druizii si vikingii. Pentru ei marea este zona de tranzit dintre oameni si zei. Pai, daca ne gandim ca si noi suntem 73% apa, putem accepta ideea, ca avand sens. Intre caracterul uman si capriciile marii, s-au facut mereu comparatii, atat in mitologie, cat si in cultura. Spunem despre cineva dezorientat ca este un naufragiat pe apele vietii, despre o criza de isterie spunem ca s-a comportat ca o furtuna, iar cea mai celebra intrebare in context ramane: „Ce faci, ti s-au inecat corabiile?” Pana la urma, absolut toate elementele din interiorul si exteriorul nostru ne spun povestea interconectarii si apartenentei la Unitate, prin Intreg!