Tristetea unui om atent

Am vaga senzatia ca morisca mediatica sedusa, dar, inca ne abandonata de morbul puterii si al competitiei, macina de ceva timp cuvinte golite de sens. Analizele politice, predicatele formatorilor de opinie, editorialele sau simplele speculatii, mai mult sau mai putin pertinente au devenit formale si superficiale intr-o goana vanitoasa dupa audienta, succes, tiraj.

Undeva, pe parcusul sinuos al acestei tranzitii de la totalitarism la libertatea de expresie, s-a intamplat o nefericita corupere a eticii si moralei jurnalistice. Presa in ansamblul ei a devenit, din pacate, o afacere de famile. Multi dintre noi si-au vandut constiintele devenind slujitorii unor interese de grup, oligarhii.

N-au prea mai ramas redute care sa apere interesul national, care sa lucreze de dragul dreptului la o corecta si serioasa informare publica. Tocand si trimitand in derizoriu, la pachet o clasa politica, ce-i drept cam gaunoasa, riscam sa descoperim brese in propria noastra relatie cu Romania.

Confundand tara cu demnitarii ei, nevoia de dreptate si onoare cu diversi gainari din justitie, politie sau cine stie ce servicii secrete, riscam sa dobandim cea mai paguboasa si chinuitoare boala: ura de sistem, groaza de autoritate si dispretul fata de traditie. Uneori, presa are si rolul constructiv, mobilizator in sensul profund al termenului, aspirational si inspirational, nu doar acela de a produce placeri trecatoare.

N-am sa ma refer la tabloidizare, pitici porno sau brailence cu „vino incoa’” ci la acei vectori de imagine care ne strecoara in timpane si constiinte, aproape zilnic, sentimentul deznadejdii si neputintei de a trai onest si fericit in aceasta tara. Recunosc, ca de fapt, acest editorial contine o singura idee, si nici macar, nusunt convins ca este una buna. De fapt as fi putut scrie doar atat: Stimati colegi de breasla, inainte de a va incepe opera cotidiana, ganditi-va, macar o clipa cine devine beneficiarul ei?