Suntem daci si nu ne temem de moarte!
Pentru strabunii nostri, mosul insumeaza conceptele de Dumnezeu, Stramos si Mare Preot, sau sacerdot. In toata iconografia balcanica, Tatal este zugravit sub infatisarea unui batran bland, cu privirea de taciune.O foarte veche datina romaneasca, numita Sarbatoarea Mosilor, aminteste de mostenirea dacica a gropilor ritualice unde se spargeau vase de lut.
Atat Romulus Vulcanescu in Mitologie Romana, cat si Cornel-Dan Niculae in Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc,ii suprapun pe mosi, zeitatilor tutelare. Fiind un sistem magico-mistic, precrestin, traditia mosilor se pastreaza si astazi, izolat in zonele rurale. Sarbatorile actuale sunt celebrate ca Mosii de Rusalii, Mosii de Sanzaiene, Mosii de Rusitori, Mosii de flori de martisor…
Interesant, pentru daci, fundul pamantului coincidea cu inaltime cerului, de aceea in gropile ritualice, ofrandele, desi acoperite cu pamant, ajungeau in bratele lui “Zamolxis cel Ceresc”. In unele locuri, Mosul este supranumit si Omul Alb, liderul spiritual al Solomonarilor, sacerdoti ratacitori, care locuiesc sub munti, au capacitati extraordinare de vindecare, clarviziune, dar si de blestem. Vestitul Strabon ii numea Kapnobatai – cei care merg printre nori-. Nu este de mirare, ca pentru daci, Dumnezeu umbla prin cer ca un pastor. Sa ne amintim , ca ulterior, religiile iudeo-crestine isi bazeaza revelatiile tot pe oameni simpli, de regula pastori: David, pastorul turmei lui Israel, Iisus, pastorul cel Bun, iar mormantul sfantului Iacob, fratele mantuitorului este descoperit la Compostella, tot de un pastor, ca sa nu mai vorbim si de “sfantul de la Maglavit”, care era, evident, pastor…
Daca imi permiteti o abatere de la tema, cum se face ca Dumnezeu comunica atat de simplu si de direct cu omul de pamant, smerit si curat, iar anumite biserici si culte abunda de bogatii nemasurate, oare nu-si amintesc chiar ele de sintagma Eliberatorului: “mai degraba intra prin urechea acului o camila, decat bogatul in Imparatia Cerului”…
Revin, trebuie mentionat ca sediul Mosului varia, pentru daci de la Ceahlau, Caraiman pana la Parang, cu alte cuvinte locuinata Omului Alb si al pleiadei de mosi-sacerdoti se afla, eu cred ca si astazi, in “Carpatii Ceresti”.in incheiere dati-mi voie sa va ofer, un vers dintr-o procesiune de trecere, care esentializeaza tema si pe care am gasit-o in minunata carte a domnului Cornel-Dan Nicolae: ” Omule-pomule/nu te milui/nu te jelui;/bucura-te, bucura/ca radacina ta/ murind in pamant/a aprins in cer/ si lutul tau,/s-a ncurcat/de unde-a venit/in vis linistit…”
