URSS renaste sub sceptrul de putere al tarului Putin

- Rusia de astazi isi bazeaza dogma autocratica pe aceleasi principii ca si URSS: vocatie imperiala, agresivitate, expansionism, belicozitate si cultul personalitatii liderului.
- Indiferent ca s-a numit Rusia Tarista, Sovietica sau Putinista, statul patrimonial a ramas si va ramane consecvent urmatoarelor principii: subjugarea celor aflati intre granitele sale, misiunile de cucerire a noi teritorii, dar mai ales de ipocrizie si violenta.
- Kremlinul s-a folosit de-a lungul istoriei sale de diferite alibiuri pentru a-si justifica si legitima imperialismul: internationalism proletar, cruciada pan-ortodoxa, alianta pravo-slavnica, vocatie „mesianica” (Rusia este chemata sa işi conserve,prin arme şi prin imperiu, conditia de stat ales, purtator al unui destin indicat de divinitate, de istorie sau de ratiunea marxist- leninista. Comunismul a fost gandit ca o religie sociala).
- Rusia de astazi, ca si Uniunea Sovietica, este un stat revizionist: scindarea Ucrainei si promovarea eurasiatismului economic fac parte din acelaşi proiect.
- Ca şi URSS, Rusia este atenta la cultivarea unor sentimente anti-americane. NATO este un inamic redutabil. Slabirea lui este tinta prioritara.
- Regimul lui Putin are aliati de nadejde in lumea occidentala, pe care ii sustine mai mult sau mai putin discret, exact cum faceau si liderii sovietici. „Declaraţiile lui Jean- Claude Juncker nu sunt elucubaţiile unui eurocrat, ci semnul influenţei de care dispune, în cadrul Uniunii, acest grup ce favorizează “normalizarea” relaţiilor cu Rusia. Schimbând ce-i de schimbat, aceşti politicieni europeni rafinează strategiile celor care au lucrat, în anii de “Război rece”, pentru cultivarea unui modus vivendi cu URSS. Ei vin din această tradiţie care a acceptat, cu seninătate, divizarea Europei şi a cauţionat, prin impotenţă complice, naşterea unui imperiu global comunist” (Ioan Statomir: Putin si Vestul)
- Pentru atingerea obiectivelor, Rusia nu se da in laturi sa santajeze energetic si sa intimideze militar tarile din Europa, exact la fel ca predecesorii sovietici ai lui Putin
- Strategia geopolitica a Moscovei, atat din timpul Razboiului Rece, cat si si cea de astazi este opozabilitatea fata de Statele Unite, marginalizarea Marii Britanii si dominarea tarilor din centrul si estul Europei.
- Arma cea mai eficienta, atat in cazul URSS, cat si in ceea ce priveste Rusia lui Putin, este propaganda (Ucraina fascista; „Dusmanii” occidentali; Europa dezbinata; America aroganta; Occidentul desfranat, care „produce” homosexuali; Rolul Rusiei de salvator al situatiei si de aparator al crestinismului in Orientul Mijlociu in fata terorismului islamic; Identitatea slava si ortodoxa comuna cu tari precum Finlanda, Grecia, Bulgaria, Romania)
- Ca si sovieticii, politicienii rusi acorda sprijin logistic, financiar si militar miscarilor radicale si populiste, eurofobe, etc.)